Diabetul zaharat și vederea. La ce afecțiuni oculare sunt expuși bolnavii de diabet?

Retinopatia diabetică este principala cauză de orbire și deficiență vizuală în rândul diabeticilor. Glicemia mărită influențează negativ vederea și în cazul persoanelor fără diabet. Aproximativ 2% din totalul persoanelor care au diabet își pierd vederea într-un interval de 15 ani de la descoperirea afecțiunii, în timp ce 10% vor dezvolta deficiență vizuală severă.

Complicații oculare asociate cu diabetul

Complicațiile oculare legate de diabet sunt frecvente și, dacă sunt lăsate netratate, duc la afectarea vederii și, în final, la orbire.

Principalele probleme ale ochilor asociate diabetului sunt:

  • Retinopatie diabetică
  • Edem macular


Totodată, cataracta devine o afecțiune cu o incidență mai mare în cazul persoanelor cu diabet. Este dificil să detectăm o boală a ochilor, deoarece simptomele nu sunt întotdeauna evidente pentru pacient până când afecțiunea nu este foarte avansată. Cu toate acestea, aceste afecțiuni sunt tratabile dacă sunt identificate într-un stadiu incipient, iar majoritatea pot fi prevenite

Acționați înainte ca problema să se agraveze! Verificați-vă ochii în mod regulat, în cadrul consultațiilor de specialitate la oftalmolog. În acest fel, puteți ajuta la prevenirea dezvoltării problemelor oculare.

Retinopatie diabetică

Atât diabetul de tip 1, cât și cel de tip 2 pot deteriora vasele mici de sânge care hrănescretina. Vasele mici de sânge din retină pot fi deteriorate de glicemie ridicată și hipertensiune arterială. Când aceste vase de sânge sunt lezate, se pot forma mici hemoragii (micro-anevrisme).

“Într-o etapă mai avansată a bolii, numită retinopatie diabetică proliferativă, retina încearcă să formeze noi vase de sânge care să le înlocuiască pe cele deteriorate pentru a obține oxigenul și nutriția de care are nevoie pentru a funcționa corect. Cu toate acestea, aceste noi vase de sânge sunt foarte slabe și sunt chiar mai vulnerabile la leziuni. Ele pot sângera într-o parte a ochiului numită corpul vitros aceasta este substanța gelatinoasă din partea din spate a ochiului, aflată între cristialin și retină. Dacă se întâmplă acest lucru, vederea se poate deteriora grav”, spune dr. Alina Gheorghe, chirurg oftalmolog.

Dacă țesutul cicatricial se dezvoltă ca răspuns la creșterea de noi vase de sânge și sângerare ulterioară, poate apărea o detașare retiniană (cunoscuta drept dezlipire de retină), ceea ce duce la orbire.

Retinopatia diabetică neproliferativă este cea mai frecventă formă de vătămare a vaselor de sânge ale ochiului în cazul pacienților diabetici. Reprezintă aproximativ 80% din toate cazurile.

Deși retinopatia diabetică neproliferativă provoacă rareori orbirea totală, 5% până la 20% dintre pacienți pot avea vederea complet deteriorată în cinci ani de la aparitia  primelor semne clinice.. Acest lucru se întâmplă pentru că regiunea maculară se edematiazeză și pentru că leziunile vaselor de sânge se răspândesc, cu apariția hemoragiilor și exudatelor retiniene.

Aproape una din cinci persoane cu diabet de tip 2 are un grad semnificativ de retinopatie atunci când este diagnosticată.

Sarcina poate accelera apariția sau evoluția retinopatiilor. Este imperativ ca femeile însărcinate cu diabet să vină la examene oculare regulate și să respecte în totalitate recomandările specialiștilor.

Factori de risc

Atât glicemia mare, cât și hipertensiunea arterială pot contribui la deteriorarea vaselor mici de sânge care furnizează sânge retinei.

Semne si simptome

Adesea nu există simptome în primele etape ale retinopatiei diabetice. Vederea poate să rămână nemodificată până când boala se agravează.

Mai devreme sau mai târziu, vederea unei persoane cu retinopatie diabetică poate deveni încețoșată. Cu toate acestea, chiar și în cele mai avansate cazuri, boala poate progresa fără simptome pentru o lungă perioadă de timp, astfel că examenele oculare regulate sunt esențiale pentru toate persoanele cu diabet.

Edem macular

Uneori, edemul macular poate apărea fără pierderea vederii, dar deseori persoana este simțitor afectată de o deteriorare a văzului: imagini încețoșate, dificultate vederea nocturnă, imagini deformate.

Maculopatia poate duce la orbire și este mai frecventă la persoanele cu diabet zaharat tip 2. Persoanele de peste 50 de ani prezintă un risc mai mare de a face cataractă. Există și cazuri de apariție a acestei afecțiuni oculare și chiar de accelerare a evoluției patologiei și la persoanele mai tinere, dacă acestea suferă de diabet.

Momentul operator trebuie ales cu grija, într-o fază incipientă a bolii, când glicemia și complicațiile postoperatorii specifice diabetului pot fi mai ușor controlate.

Se pot trata complicațiile oculare diabetice?

În timp ce tratamentul poate împiedica de obicei deteriorarea vederii, în majoritatea cazurilor nu poate restabili acuitatea vizuală care a fost deja pierdută. Acesta este motivul pentru care examenele oculare periodice sunt atât de importante.

Chirurgia laser poate fi utilizată pentru a trata majoritatea complicațiilor apărute la pacienții diabetici. În retinopatia diabetică, un fascicul puternic de lumină este îndreptat către retină pentru a micșora vasele anormale și a reface permeabilitatea vasculară normală, cu remiterea edemului macular. Studiile demostrează că chirurgia cu laser reducecu 60% riscul de pierdere severă a vederii din retinopatia diabetică. Chirurgia cataractei pune probleme atât intra-operații, dar mai ales postoperator printr-un risc inflamator crescut.

Tratamente non-chirurgicale, executate în cabinetele oftalmologice de către specialiști

Pe langa chirurgia laser, edemul macular este tratat prin injecțiii intraoculare cu substanțe antiangiogenice. „Aceste substanțe ( Eylea, Avastin, Zaltrap) reduc edemul și neo-vascularizatia retiniană. În cazuri refractare, se folosesc combinații de substanțe (antiinflamatorii steroidiene cu substanțe antiangiogenice) sau implanturi intraoculare cu eliberare lentă de substante antiinflamatorii”, mai spune doctor chirurg oftalmolog, Alina Gheorghe. În urma evaluărilor medicale, specialistul va decide care este modalitatea în care va interveni.

Important este să știți că o afecțiune precum diabetul poate deteriora în ritm accelerat vederea și, dacă suferiți de acestă patologie, controalele la medicul oftalmolog trebuie să fie cuprinse la capitolul priorități.

Etichete:

Distribuie articolul pe :

medic chirurg oftalmolog Dr Alina Gheorghe

Dr. Alina Gheorghe

Dr. Alina Gheorghe este chirurg oftalmolog la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București și face parte din echipa chirurgicală de transplant de cornee. Totodată, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila. Dr. Alina Gheorghe este și membru în prestigiosul Board European de Oftalmologie.

Programare

Probleme cu vederea? Scrie-ne despre ce e vorba și te vom contacta pentru stabilirea unei consultații: